Pentru uitucii PSD-ului
In fiecare campanie electorala, PSD isi aroga meritele unor actiuni ale partidelor contracandidate. Nimic nou sub soare nici in aceasta campanie in ceea ce priveste partidul amintit. La Iasi, vicepresedintele PSD, edilul vremelnic al municipiului, l-a invitat pe seful sau de partid intr-o vizita electorala la doua unitati de prestigiu: Antibiotice si Fortus. La fiecare din aceste societati, Mircea Geoana si Gheorghe Nichita au afirmat cu tarie ca datorita PSD problemele aparute au fost rezolvate prompt.
Printre epitetele cu care a fost caracterizat Mircea Geoana de catre Ion Iliescu a fost omis unul: „uitucule”. Valabil si pentru Nichita. „Uitucilor”, pentru cele doua societati nu ati miscat nici macar un deget, ba chiar puteti fi considerati raspunzatori morali pentru situatia dificila de la Fortus. Societatea a fost privatizata in perioada cit ati fost la guvernare, iar rezultatul acestei mascarade de vanzare de actiuni se poate vedea cu ochiul liber. Coruptii PSD din AVAS, mana in mana cu „prietenii”, au reusit sa distruga o societate, altadata mandria Iasului. A fost nevoie de interventia parlamentarilor PD-L pentru a stopa ravagiile facute aici.
Despre Antibiotice se poate spune acelasi lucru. Cand a fost vorba despre privatizarea firmei, PSD a votat precum o masinarie bine unsa, desi parlamentarii PD-L au demonstrat ca se doreste doar sacrificarea societatii in favoarea unor baroni PNL. Tot parlamentarii PD-L au trebuit sa intervina pentru a opri jaful.
Societatea Nicolina a fost abandonata de PSD imediat dupa privatizare, dar s-au gasit acum voci care sustin ca PSD ii va ajuta. Va amintesc, domnilor Geoana si Nichita, ca, la nivelul Camerei Deputatilor, s-a format o comisie speciala de verificare a modului in care a fost privatizata firma si activitatea de dupa privatizare, la propunerea parlamentarilor PD-L, nu PSD.
Nu ati facut nimic pentru ieseni si nici nu veti face pentr ca nu va intereseaza acest oras al României, decat prin prisma obtinerii de voturi. Altadata poate ca ati fi avut succes, dar iesenii s-au saturat de promisiuni neonorate. Asa ca, „uitucilor”, incercati in alta parte metodele invechite de a castiga simpatia electoratului. La Iasi nu aveti sanse.