Trebuie sa recunosc ca nu am avut nici o legatura cu politica pana in decembrie ‘89. Atunci eram student in anul III, la Facultatea de Mecanica si mersesem acasa, la parinti, la Tibanesti. Pe 22 decembrie insa am venit la Iasi, dimineata, sa-mi iau biletul de tabara pentru vacanta de iarna. Atunci a fost momentul cand studenti ieseni au iesit din nou sa faca revolutie. Asa ca am participat la evenimentele de atunci, impreuna cu valul de tineri entuziasti care nu stia prea multe despre democratie, ci doar faptul ca nu mai dorea sa traiasca sub dictatura.

Parerea mea insa este ca, la Iasi, revolutia s-a terminat odata cu schimbarile din ianuarie, cand pe data de 16 au venit reprezentantii FSN-ului din fabrici, reprezentanti alesi “democratic”. Atunci cred au revenit la carma fostii membri comunisti. Nu m-am gandit insa ca traiectoria mea va ajunge in sfera politicului, si ca voi reprezenta iesenii in Parlament. Tot atunci mi-am facut prieteni adevarati, prieteni despre care pot spune ca sunt unici, indiferent de pregatirea lor, de conditia lor sociala. Nu-i voi enumera decat pe cei despre care stiu ca nu mai sunt printre noi, cum ar fi George Dragomir si Nicu Hoghii, ambii disparuti prematur dintre noi din motive medicale. Un gand pios, vesnica recunostinta si aducere aminte pentru acesti oameni.

Acum, dupa 20 de ani, pot spune ca sunt multumit de faptul ca inca sunt in acelasi partid, dar in toti acesti ani de activitate recunosc ca nu a fost usor deloc. Astazi, sigur, gandurile mele se indreapta in primul rand spre camarazii mei de la revolutie, carora le doresc sanatate, lumina in gand, sarbatori cu bine, prietenie pana la capat.

De asemeni, familiei mele, toata recunostinta pentru faptul ca este mereu alaturi de mine, colegilor mei de partid si celor de la cabinetul meu parlamentar si, nu in ultimul rand, iesenilor pentru care am toata stima si afectiunea.