Nu am avut timp de o scrisoare deschisă, dar o voi face cât de curând. Asta ca să-i reamintesc domnului Gheorghe Nichita câteva lucruri pe care s-a făcut că le-a uitat. Nu v-am apelat niciodată, domnule Gheorghe Nichita, cu apelativul de “primar de Botoşani” sau „primar de Dorohoi” din respect pentru mine, dar şi pentru locuitorii celor două localităţi. Nu mă deranjează că m-aţi numit intenţionat “deputat de Ţibăneşti”. Acolo m-am născut şi nu-mi va fi niciodată ruşine cu acest lucru, aşa cum le este altora. De altfel, oficial, colegiul unde am fost ales este Colegiul 3 Ţibăneşti – Iaşi.
În al doilea rând, în afară de goana continuă după bani, nu m-aţi apelat cu nici o altă problemă spre rezolvare. Ba din contra, pot vă reamintesc câteva proiecte ale mele pe care vi le-aţi însuşit fără nici o reţinere. Am zis atunci: “Bine măcar că s-au realizat”. În ceea ce priveşte însă votul pentru Legea 13/din 2007, privind reglementări în domeniul energiei, situaţia este următoarea:
- 219 deputaţi prezenţi
- 212 au votat pentru (adică PDL, PSD şi PNL)
- 7 abţineri PRM
- 0 voturi împotrivă.
Acum vă întreb: De ce nu aţi spus niciodată că această lege nu este bună şi nu aţi făcut nici o propunere de completare sau de modificare a ei. Cred mai mult că v-a convenit acest lucru, pentru că nu aţi scăpat nici o ocazie să mai puneţi încă un bir pe ieşeni.
Deşi vă consideraţi un mare lider politic, de anvergură naţională, nu aţi fost capabil, în toţi aceşti ani, să invitaţi toţi parlamentarii de Iaşi la primăria în fruntea căreia sunteţi pentru a analiza proiectele Iaşului, pentru a propune o strategie de susţinere împreună a acestora, ca o adevărată echipă pentru Iaşi. În schimb, nu aţi pierdut nici o ocazie de a desfiinţa orice iniţiativă pentru Iaşi care nu vă aparţinea. Asta îmi demonstrează faptul că nu sunteţi formator aşa cum îi stă bine unui adevărat lider naţional, ci dezbinator. Sau nu sunteţi lider naţional. E valabilă şi partea asta. Am să fiu totuşi indulgent şi am să remarc faptul că faceţi totuşi o echipă, dar cu oamenii care vă adulează, linguşesc şi vă servesc interesele personale.
Personal am demonstrat că am disponibilitate totală pentru proiectele Iaşului şi voi promova orice proiect bun, fie singur, fie în echipă cu cei care muncesc pentru Iaşi.
bingo !!!