Nu m-am omorât niciodată după umorul pervers al lui Adrian Nătase. Dar, în ultima vreme, constat o schimbare tematică. Înainte se referea la ouă, acum vorbeşte de găuri. Glumiţa a fost făcută după ce preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat posibilitatea dărâmării masivului zid care înconjoară Parlamentul României. Deşi iniţiativa a fost imediat împărtăşită şi de de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, colegul său de partid nu a fost de acord. Apelând la un simţ al umorului grobian, Adrian Năstase a sugerat ca zidul să fie doar găurit, pentru a nu-i expune în totalitate pe aleşi mulţimilor de alegători. Temerile lui Năstase au ieşit din nou la iveală. Pesedistul e înspăimântat peste poate nu numai de Justiţie, ci şi de contactul cu românii. Pentru cei ca Adrian Năstase, Parlamentul trebuie să fie o fortăreaţă care să-i apere pe aleşi de furia oamenilor păcăliţi.

Într-o zi a anului 2004, s-au gândit cei trei crai, AVAS, ANAF şi Justiţia, cum să facă ei pentru a jumuli averea statului. Bineînţeles că în interesul unor baroni. Şi atunci au pus în aplicare un plan diabolic. AVAS se făcea că „uită” să mai verifice contractele de privatizare sau ce se întâmplă după privatizare, ANAF aştepta ca firmele privatizate să acumuleze datorii şi cerea instanţei falimentul, iar Justiţia, oarbă cum este la noi, numea lichidatori acele firme agreate de unii baroni. Iar firmele de lichidare, după cum le este şi numele, lichidau tot. Vorba comisarului Moldovan: „Un fleac, m-au… lichidat”. Cei trei crai se băteau cu pumnul în piept că şi-au făcut datoria, băgând în buzunare comisioane grase, baronii locali erau mulţumiţi de câştigurile din lichidarea firmelor, iar poporul striga „Nu ne vindem ţara”. Totul a mers ca pe roate, iar consecinţele se simt şi acum. Ce alt exemplu mai concludent pentru ieşeni ar fi decât societatea Fortus? În ciuda sesizărilor venite din partea SRI şi a altor instituţii, fostul APAPS nu s-a ostenit nicio secundă să verifice bonitatea cumpărătorului, Metalexportimport. Mai mult, i-a vândut Fortus cu o sumă de râsul curcilor: aproape 600.000 dolari, plătibili în tranşe anuale. După semnarea contracului de vânzare-cumpărare, fostul APAPS, devenit AVAS, s-a făcut că plouă în legătură cu monitorizarea prevederilor din contract. S-a ajuns astfel ca Fortus să acumuleze datorii imense de pe urma jafului pus la cale de acţionarul majoritar. Când aproape să expire perioada de graţie, Metalexportimport a fost cumpărată de  o firmă de apartament. Era momentul când societatea ieşeană ajunsese financiar la fundul sacului. Aşa că s-a cerut falimentul firmei. Printre creditori şi ANAF, care de altfel încercase de câteva ori, fără succes, să vândă unele clădiri ale societăţii. Justiţia şi-a spus imediat cuvântul, numind firma de lichidare. Nu una, ci două, aşa cum au cerut-o interesele. Iar ANAF, ca şi creditor principal, şi-a dat avizul pentru jefuire. „Nu ne vindem ţara, o furăm”. Asta e reţeta îmbogăţirii pe seama statului. Urmează să fie cunoscuţi baronii care vor profita de dezmembrarea singurului combinat care a mai rămas în funcţiune în Iaşi.

Nu-mi plac găştile. Orice gaşcă are ceva clandestin şi imoral. Când gaşca pătrunde în politică, fie că vorbim de politica de la centru fie de cea din teritoriu, te aştepţi întotdeauna la surprize neplăcute. O gaşcă funcţionează după regulile haitei. Cu două deosebiri esenţiale: 1. Gaşca nu luptă pentru supravieţuire, ci pentru căpătuire, şi 2. Masculul Alfa, şeful, nu este detronat de unul mai tare decât el, ci lasă gaşca moştenire unuia mai slab, care a ştiut să i se bage sub piele. Abia după aceea, din postura de lider, „moştenitorul” îşi arată colţii. Şi îi îndepărtează pe foştii parteneri, pentru a-şi forma el însuşi propria gaşcă. Eventual, la momentul potrivit, îl muşcă de fund chiar pe fostul şef, ca să arate cum stau lucrurile. Şi pentru a indica tuturor care este zona cea mai importantă, dar şi cea mai vulnerabilă, a membrilor unei haite.

Spiritul de gaşcă ţine clasa politică pe loc, pentru că formează indivizi obedienţi şi nu caractere puternice. Nu de haite avem nevoie pentru a fi câştigători. Eu votez pentru echipă. Cine este cu mine?

Remarc tot mai des oameni care-şi fac semnul crucii când văd o biserică. Sunt şi copii, şi femei şi bărbaţi. Aş spune că este foarte bine dacă nu aş descoperi aproape imediat că gestul, oficiat uneori cu maximă evlavie, nu are decât o semnificaţie formală. Acelaşi copil care şi-a făcut semnul crucii azvârle hârtia mototolită pe jos deşi coşul de gunoi este doar la un pas de el; aceeaşi femeie îţi aruncă o privire încruntată, doar pentru că mergeai agale, în timp ce acelaşi bărbat se urcă în maşină şi porneşte în trombă, ignorând toate regulile de circulaţie. Doamne-fereşte să le faci vreo observaţie!

Nu judec, doar văd aceste lucruri care mă pun pe gânduri. Mă întreb ce înseamnă pentru aceşti oameni semnul crucii. Este doar un gest pur şi simplu? Li s-a explicat greşit? Nu i-au înţeles adevărata semnificaţie? Aştept opiniile cititorilor.

Iubesc fotbalul de când mă ştiu. Şi joc fotbal tot cam de pe atunci. Am fost şi voi fi întotdeauna alături de „Poli” Iaşi. De aceea, am suferit când echipa mea de suflet a devenit jucăria preferată a primarului Gheorghe Nichita. Îi plăcea mai ales să trimită o parte din galerie ca să-i huiduie pe adversarii săi politici. Pe urmă oferea apartamente.

Cunoscându-i talentul de a irosi bani fără a obţine rezultate m-am temut pentru viitorul clubului. Iar temerile mele s-au dovedit justificate. De ani de zile, “Poli” pierde teren în faţa celorlalte cluburi de provincie. Recent, a luat din nou bătaie în faţa propriilor suporteri. De la CFR Cluj-Napoca. Iar când ocupi un loc în coada clasamentului într-un campionat mediocru este timpul să începi să-ţi pui întrebări. Iat-o pe cea mai importantă: Cine-i principalul vinovat?

În toate campaniile electorale, Gheorghe Nichita promitea soluţii şi implicare totală în viitorul sportului ieşean. Care sport? Până acum, primarul nu a arătat suporterilor decât că ştie să dribleze legea. Jucăria „Poli” s-a stricat! În 2008, candidatul Gheorghe Nichita s-a prezentat în faţa alegătorilor cu un cartonaş roşu. Aşa e! Pentru ce a făcut în ultimii ani pentru fotbalul/sportul ieşean, îl merită cu prisosinţă!