Chiar dacă unii oameni politici nu au nici o regulă, politica are regulile ei. Una dintre ele spune clar că nu poţi fi, în acelaşi timp, în două tabere. Aşa că, nu te poţi afla concomitent şi la putere, dar şi în opoziţie. PSD-ul şi preşedintele lui, Victor Ponta, au înţeles că a fi în opoziţie înseamnă doar a călca în picioare şi a huli tot ce ţine de a salva ţara să iasă dintr-un impas greu de imaginat. Falimentul bate la porţile României şi aleşii PSD, cu inconştienţa caracteristică, incită oamenii la violenţă şi proteste de stradă. Probabil că încă mai duc dorul mineriadelor, iar acum, în locul ortacilor, se folosesc de o altă masă de manevră: pensionarii. Este regretabil că, în aceste vremuri grele, PSD-ul alege să se întoarcă în trecut şi să dezbine, în loc să pună umărul în a scoate ţara din criză. O criză care riscă să ducă România în faliment. În acest fel, PSD-ul demonstrează, încă o dată, că nu are credibilitate când şefii acestui partid se bat cu pumnul în piept şi spun că sunt patrioţi şi că doresc binele ţării. Oare la fel ar fi fost şi dacă ei ar fi ajuns în aceste vremuri la guvernare? Ma îndoiesc că ar fi făcut lucrurile mai uşor de trecut pentru oameni.

În acest context se întâmplă ca şi prin alte partide să se mai trezească câte o oaie rătăcită care, sub pretextul solidarităţii cu pensionarii, să iasă la rampă cu idei de răzmeriţă. De 20 de ani de când sunt în PDL am văzut multe, dar am rămas în aceeaşi tabără. Da, ai voie să nu fii de acord cu unele decizii ale propriului partid, dar eventuala polemică trebuie să se consume în forurile aceluiaşi partid. Nu pe stradă, nu în mahala, nu la piaţă. Dialogul civilizat trebuie să primeze.

Nici eu nu sunt 100% un suporter al măsurilor dure, de austeritate, anunţate de Cabinetul Emil Boc. Am şi spus-o! Însă nu am de gând să declanşez sau să susţin vreo “răzmeriţă de stradă”. Dimpotrivă, caut în jur soluţii mai bune la problemele de astăzi, pentru că ţara are nevoie de soluţii, de rezolvări, nu de răscoale. Aşa cum are nevoie de oameni politici serioşi şi nu de politicieni de mahala.

O spun de la început. Sunt împotriva mişcorării pensiilor care şi aşa sunt mici la marea majoritate a pensionarilor, a veniturilor din sistemul medical, cele ale cadrelor didactice şi a alocaţiilor pentru copii. Dimpotrivă, am militat întotdeauna, prin ceea ce am făcut în Parlament, dar şi prin proiectele mele din teritoriu, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale bătrânilor, ale copiilor, precum şi pentru ameliorarea condiţiilor de muncă ale celor care au grijă de sănătatea noastră. În toate cele trei cazuri vorbim de VIAŢĂ. De viaţa celor de dinaintea noastră, de viaţa celor de după noi şi, bineînţeles, de viaţa noastră. Şi ce poate fi mai important pe lumea asta decât VIAŢA?

Criza economică poate fi depăşită punându-i la plată pe cei care au greşit. Pe cei care umflă preţurile. Pe cei care au minţit. Pe cei care fură. Sunt o mulţime. În toate partidele şi în toate păturile sociale. Dar nu vă legaţi de cei care sunt tot timpul alături de noi! Viaţa este frumoasă doar când ştim să o preţuim!

România traversează una dintre cele mai grave crize economice din ultima sută de ani. Criza economică tinde să se transforme într-o criză socială devastatoare. Ca şi cum toate acestea nu ar fi deajuns, PSD încearcă să provoace şi o criză politică majoră. Demisia Guvernului Boc în aceste momente, nu ar face decât să agraveze întreaga situaţie. I se reproşează cabinetului actual lipsa de soluţii, dar nimeni nu a propus până acum soluţii reale pentru a scoate România din criză. Toate aşa-zisele soluţii ale PSD, care se bat cap în cap, sunt politice şi ipocrite. I-aş crede pe cuvânt pe pesedişti dacă n-aş şti că doar simpla fiscalizare a averilor (nedeclarate ale) membrilor de partid ar ameliora situaţia economică a ţării. România are nevoie de soluţii economice nu de idei fanteziste. Inventatorii mitei electorale, ai clientelei politice şi ai promisiunilor fără acoperire încearcă în aceste zile să acrediteze ideea că soluţia ieşirii din criză este revenirea PSD la guvernare. Nu! Singura soluţie este tocmai distrugerea modului pesedist de a face politică. De aici, de la perpetuarea acestui model, ni s-a tras tot răul!

Ce simplu si usor se distrug caracterele, onoarea si principiile unor oameni cu ajutorul interesului national sau al interesului comunitatii si chiar al partidului. Esti nevoit sa fii partener cu unii care mai ieri te-au tradat, te-au mintit sau te-au injurat din plin. Contracandidati care, in campaniile electorale, erau capabili sa te si bata, nu mai zic sa-ti ia chiar gatul. Sau care, pentru a salva natiunea (zic ei), se plimba intre partide. Un singur partid se accepta. Dar mai multe? Si asa vezi ca te regasesti prieten, aliat, deci partener, cu unii care nu mai au nimic sfant.

Mai sunt totusi in politica oameni cu reguli, principii si onoare. Dar oare mai sunt necesari undeva? Se pare ca echipele nu prea mai au nevoie de asa ceva.

Era singura soluţie! Reducerea cheltuielilor bugetare poate salva societatea românească de la dezastru. Toţi economiştii pricepuţi sunt de acord: măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu sunt foarte dureroase dar corecte. Şi mediul de afaceri a salutat setul de măsuri care poate revigora economia naţională.

Pe de altă parte, au recunoscut-o, cu voce domoală, şi liderii sindicali: aparatul bugetar este suprapopulat  şi consumă prea multe resurse, blocând dezvoltarea României.

Într-o societate normală, se plăteşte întotdeauna eficienţa. În România, ori de cîte ori sunt semnalate grave neregularităţi într-un domeniu oarecare, problemele sunt puse pe seama salariilor foarte mici ale românilor. Dar, între 2005-2008, România a înregistrat printre cele mai mari creşteri salariale din întreagă lume! Şi totuşi eficienţa a continuat să scadă. Iar sindicatele au ieşit în stradă cerând salarii şi mai mari! Acum plătim lipsa de realism. Am luat prea mult de la stat şi am dat prea puţin înapoi! Dacă vrem să avem viitor, e timpul să ne schimbăm si să devenim eficienţi. În toate domeniile. Inclusiv în politică!

A trecut şi Ziua Mondială a Libertăţii Presei – 3 mai. Au recunoscut-o şi jurnaliştii: presa nu mai e ce-a fost odată! În ultimii ani, am asistat la o scădere constantă a încrederii populaţiei în presa românească. A fost depistat unul dintre motive: implicarea marilor trusturi de presă în jocurile politice murdare. Cel mai bine s-a văzut anul trecut, în timpul campaniei electorale pentru Preşedinţia României. Posturile de televiziune ale mogulilor, de la cei mai mari la cel mai mic dintre ei, Dan Diaconescu, s-au comportat partizan, adesea iresponsabil şi mai ales minţind pe faţă.

Când dezvăluirile senzaţionale sunt trucate, când analizele sunt premeditat false, iar argumentele, în marea lor majoritate de rea credinţă, atunci rezultatele devin previzibile. Nu te mai crede nimeni. Chiar când vei spune adevărul!

Dar eu nu dau vina pe presă în totalitate. Responsabilitatea aparţine şi a unor oameni politici care au încercat, şi în parte au reuşit, să subordoneze presa. Dar boala este mult mai veche. Ea a început timid cu delatori din propriul partid care au vândut presei informaţii referitoare la colegii pe care îi considerau periculoşi. A contat foarte puţin că multe informaţii erau falsuri grosolane. Presa avidă de senzaţie a căzut în această capcană! Credulitatea jurnaliştilor se plăteşte în aceste zile prin lipsa de încredere în presă.

Apariţia Uniunii Naţionale pentru Progresul României mă face să mă gândesc din nou la necesitatea înnoirii clasei politice. Susţin acest lucru deoarece „noua” formaţiune miroase foarte tare a naftalină! Membrii săi de partid care promit acum progresul României sunt aceiaşi care, ieri, promiteau salarii şi pensii mai mari, autostrăzi şi dezvoltarea Moldovei.

Am două întrebări pentru membrii de vază ai „noului” partid.

1. Cum de nu şi-au pus până acum ideile „geniale” în aplicare?
2. Dacă vina pentru blocaj aparţine partidelor din care au făcut parte, de ce nu le-au părăsit cât timp se aflau la guvernare?

Eu sunt convins că soluţia ameliorării calităţii clasei politice nu constă în inventarea altor partide care să fie alcătuite din aceiaşi oameni politici, ci în deschiderea actualelor partide către oameni de valoare. Clasa politică în general, şi PDL în particular, au nevoie de tineri entuziaşti şi de specialişti oneşti, şi nu de „traseişti” aflaţi mereu pe centura politicii.

Lideri de pretutindeni, dacă vreţi rezultate, deschideţi porţile partidelor!