Toata lumea vorbeşte despre criza financiară, despre creşterea economică negativă a României, despre falimentele societăţilor comerciale. Eu doresc să vă vorbesc despre una din puţinele societăţi la care statul este actionar majoritar şi care, în aceste vremuri tulburi, a demonstrat că se poate obţine profit atunci cînd echipa managerială este cu adevărat una formată din profesionişti: SC Antibiotice Iaşi.

În urmă cu 55 de ani, societatea îşi deschidea pentru prima dată porţile. Da, este o societate a cărei baze au fost puse în regimul comunist. Da, este o societate care a fost mîndria sistemului comunist. Dar a reuşit să se adapteze perfect condiţiilor de piaţă din actualul regim democrat. Cîte firme din România au făcut investiţii în diversificarea producţiei, avînd ca acţionar majoritar statul? Cîte firme au reuşit să facă dovada reuşitei în condiţiile concurenţei, avînd statul drept acţionar majoritar?

S-a încercat scoaterea ei de pe piaţă în cadrul unei tentative de privatizare dubioase, menită a distruge ceea ce s-a realizat la Iaşi. Cu toate aceste încercări firma a rămas în continuare una de referinţă în domeniul produselor farmaceutice.

Totul a fost posibil datorită echipei manageriale care a ţinut să demonstreze că, atunci când faci totul cu dăruire ţi professionalism, nimic nu este imposibil.

La ceas aniversar pentru Antibiotice SA Iaşi doresc să le urez tuturor celor care muncesc în această companie un călduros “La multi ani” şi la cît mai multe produse! Puteţi rămîne în frunte, aveţi toate atuu-rile, dovediţi în continuare că sînteţi cei mai buni.

Când Gheorghe Nichita pleacă în vacanţă, prăvălia lui se închide. Aşa ar fi poate normal dacă Gheorghe de care vorbim ar fi un biet negustor de provincie şi nu ditamai primarul de Iaşi. Cel care le ştie pe toate! Cel care le hotărăşte pe toate! Iar prăvălia nu ar fi chiar Primăria Iaşului! Dar Nichita a crezut mereu că Iaşul este moştenirea sa eternă, inalienabilă şi indivizibilă. Iată că ambiţiile liderului PSD au crescut. Înainte, rudele sale (prin alianţă!) aveau pretenţii doar asupra Copoului, pe care au încercat să-l transforme în marcă înregistrată. Acum, în anul de graţie 2010, moşia clanului Nichita a devenit întreg Iaşul. Altfel nu s-ar putea explica de ce, în lipsa primarului, în Primărie nimeni nu are voie să mai facă ceva. A plecat Primarul Nichita şi şi-a luat cu el şi pana de semnătură. Nimeni nu are drept de semnătură în primărie până se întoarce primarul. Să ne rugăm aşadar, împreună, ca, pe timpul concediului dragului nostru primar, să nu ne dea Dumnezeu cutremure, inundaţii sau ploi de meteoriţi. Fără Nichita la post, fără inteligenţa şi devotamentul său, Iaşul ar fi distrus în totalitate. Aşa că, îi dorim să se întoarcă sănătos.

O spun de la început. Sunt împotriva mişcorării pensiilor care şi aşa sunt mici la marea majoritate a pensionarilor, a veniturilor din sistemul medical, cele ale cadrelor didactice şi a alocaţiilor pentru copii. Dimpotrivă, am militat întotdeauna, prin ceea ce am făcut în Parlament, dar şi prin proiectele mele din teritoriu, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale bătrânilor, ale copiilor, precum şi pentru ameliorarea condiţiilor de muncă ale celor care au grijă de sănătatea noastră. În toate cele trei cazuri vorbim de VIAŢĂ. De viaţa celor de dinaintea noastră, de viaţa celor de după noi şi, bineînţeles, de viaţa noastră. Şi ce poate fi mai important pe lumea asta decât VIAŢA?

Criza economică poate fi depăşită punându-i la plată pe cei care au greşit. Pe cei care umflă preţurile. Pe cei care au minţit. Pe cei care fură. Sunt o mulţime. În toate partidele şi în toate păturile sociale. Dar nu vă legaţi de cei care sunt tot timpul alături de noi! Viaţa este frumoasă doar când ştim să o preţuim!

Era singura soluţie! Reducerea cheltuielilor bugetare poate salva societatea românească de la dezastru. Toţi economiştii pricepuţi sunt de acord: măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu sunt foarte dureroase dar corecte. Şi mediul de afaceri a salutat setul de măsuri care poate revigora economia naţională.

Pe de altă parte, au recunoscut-o, cu voce domoală, şi liderii sindicali: aparatul bugetar este suprapopulat  şi consumă prea multe resurse, blocând dezvoltarea României.

Într-o societate normală, se plăteşte întotdeauna eficienţa. În România, ori de cîte ori sunt semnalate grave neregularităţi într-un domeniu oarecare, problemele sunt puse pe seama salariilor foarte mici ale românilor. Dar, între 2005-2008, România a înregistrat printre cele mai mari creşteri salariale din întreagă lume! Şi totuşi eficienţa a continuat să scadă. Iar sindicatele au ieşit în stradă cerând salarii şi mai mari! Acum plătim lipsa de realism. Am luat prea mult de la stat şi am dat prea puţin înapoi! Dacă vrem să avem viitor, e timpul să ne schimbăm si să devenim eficienţi. În toate domeniile. Inclusiv în politică!

Nu-mi plac găştile. Orice gaşcă are ceva clandestin şi imoral. Când gaşca pătrunde în politică, fie că vorbim de politica de la centru fie de cea din teritoriu, te aştepţi întotdeauna la surprize neplăcute. O gaşcă funcţionează după regulile haitei. Cu două deosebiri esenţiale: 1. Gaşca nu luptă pentru supravieţuire, ci pentru căpătuire, şi 2. Masculul Alfa, şeful, nu este detronat de unul mai tare decât el, ci lasă gaşca moştenire unuia mai slab, care a ştiut să i se bage sub piele. Abia după aceea, din postura de lider, „moştenitorul” îşi arată colţii. Şi îi îndepărtează pe foştii parteneri, pentru a-şi forma el însuşi propria gaşcă. Eventual, la momentul potrivit, îl muşcă de fund chiar pe fostul şef, ca să arate cum stau lucrurile. Şi pentru a indica tuturor care este zona cea mai importantă, dar şi cea mai vulnerabilă, a membrilor unei haite.

Spiritul de gaşcă ţine clasa politică pe loc, pentru că formează indivizi obedienţi şi nu caractere puternice. Nu de haite avem nevoie pentru a fi câştigători. Eu votez pentru echipă. Cine este cu mine?

Remarc tot mai des oameni care-şi fac semnul crucii când văd o biserică. Sunt şi copii, şi femei şi bărbaţi. Aş spune că este foarte bine dacă nu aş descoperi aproape imediat că gestul, oficiat uneori cu maximă evlavie, nu are decât o semnificaţie formală. Acelaşi copil care şi-a făcut semnul crucii azvârle hârtia mototolită pe jos deşi coşul de gunoi este doar la un pas de el; aceeaşi femeie îţi aruncă o privire încruntată, doar pentru că mergeai agale, în timp ce acelaşi bărbat se urcă în maşină şi porneşte în trombă, ignorând toate regulile de circulaţie. Doamne-fereşte să le faci vreo observaţie!

Nu judec, doar văd aceste lucruri care mă pun pe gânduri. Mă întreb ce înseamnă pentru aceşti oameni semnul crucii. Este doar un gest pur şi simplu? Li s-a explicat greşit? Nu i-au înţeles adevărata semnificaţie? Aştept opiniile cititorilor.